Verfügbare Informationen zu "Tinerii si biserica"
Qualität des Beitrags: Beteiligte Poster: julian_ivancsuk Forum: Isus Calea Forenbeschreibung: ...si inapoi noi nu vom da... aus dem Unterforum: Maxime,zicale,citate,cugetari Antworten: 1 Forum gestartet am: Montag 11.12.2006 Sprache: deutsch Link zum Originaltopic: Tinerii si biserica Letzte Antwort: vor 17 Jahren, 2 Monaten, 8 Tagen, 8 Stunden, 14 Minuten
Alle Beiträge und Antworten zu "Tinerii si biserica"
Re: Tinerii si biserica
julian_ivancsuk - 20.02.2007, 00:05Tinerii si biserica
Dintru început, conţinutul unui articol cu acest titlu va depinde în mod major de categoria de vârstă căreia îi aparţine autorul. În sine această afirmaţie este deosebit de tristă, din cauză că presupune o oarecare dihotomie între tineri şi biserică, reprezentată de cei trecuţi de o anumită vârstă. Poate că unii nu vor fi de acord cu acest mod nuanţat de a vedea lucrurile, însă cred că a trecut timpul feciorelniei în ce priveşte abordarea unor probleme eclesiale serioase în cadrul tuturor denominaţiilor. Desigur, taberele se pot permuta în bisericile unde majoritatea membrilor sunt tineri şi unde aceştia sunt liderii reali ai bisericii (eventual ei sunt cei care au plantat biserica). Cu toate acestea, lupta (ancestrală?) dintre generaţii face ca tensiunile dintre tineri şi bătrâni sa fie considerabile, mai ales acolo unde vârsta de mijloc (35-50 de ani) este slab reprezentată sau, mai grav, este inexistentă, ceea ce reprezintă o reţetă pentru dezastru.
De vreme ce eu mă plasez ca vârstă între tineri şi vârsta mijlocie, adică sunt căsătorit şi am doi copii mici, cred că mă aflu într-o poziţie privilegiată în aprecierea acestei problematici: nu sunt nici foarte tânăr, dar nici bătrân. Astfel, voi încerca să joc rolul unui mediator cât se poate de echidistant. Unii ar spune că un reprezentant al vârstei de mijloc ar fi mai potrivit pentru acest rol, însă este un lucru ştiut că după 40 de ani, memoria suferă unele transformări şi o mare parte din perioada tinereţii, cu toate ispitele şi greutăţile ei, se scufundă undeva în subconştient, adică îşi aduc aminte de ea doar în somn. Cu riscul de a părea şi mai dur, un bătrân ar fi complet nepotrivit pentru rolul de mediator din considerente lesne de înţeles. Există desigur şi excepţii care, evident, confirmă regula. Interesant este că fiecare om care ajunge la vârsta mea îşi dă seama de acest pericol al uitării, însă când trece de 40 de ani, uită complet de el. Îmi va veni şi mie rândul, fără îndoială, dacă nu voi fi extrem de vigilent şi deschis la avertismentele pe care le voi primi cu zâmbetul de buze de la fraţii şi surorile mele mai tinere. Mă rog Domnului ca zâmbetul să fie sincer şi apreciativ, nu amar sau agresiv.
Cum am ajuns însă de la „Tinerii şi biserica“ la „Tinerii şi bătrânii“? După cum am pus problema mai sus, ar putea părea că termenii „tineri“ şi „biserică“ sunt antinomici, iar „bătrâni“ şi „biserică“ sunt sinonimici. Dacă nu ar fi aşa, atunci s-ar scrie şi articole cu titlul „Bătrânii şi biserica“. Acest lucru nu se întâmplă însă, pentru că dacă vorbim despre biserică, vorbim de fapt mai mult despre bătrâni sau vârsta mijlocie, aceştia reprezentând categoriile care deţin controlul. Astfel, biserica ia în mod natural forma grupului dominant, nu neapărat ca număr, ci mai ales ca putere de stăpânire (adică cine strigă mai tare, câştigă). Este oare acest lucru rău? Se pare că în cadrul modelului biblic al bisericii cei care conduc, printre alţii, sunt presbiterii sau bătrânii, deşi sensul acestor termeni nu se referă la vârstă, după cum mulţi au impresia. Cu toate acestea, ar fi normal şi biblic ca bătrânii să fie creştini maturi, în stare să-i ucenicească pe cei tineri, slujindu-i astfel în modul în care i-a slujit Cristos pe ucenicii săi. Din păcate, acest model este mai degrabă o fantezie în bisericile noastre. Majoritatea creştinilor trec de o anumită vârstă fără a creşte în maturitate, apoi pe baza numărului de ani (sau a cuponului de pensie) pun mâna pe putere în biserici, aruncându-i pe tineri într-o defensivă continuă. Asta în cel mai bun caz. Cel mai adesea, tinerii pur şi simplu pleacă din biserică, dezgustaţi de modul în care sunt trataţi.
Astfel, avem de-a face cu patru variante. În prima variantă, cea mai fericită (adică cea biblică), bătrânii şi cei de vârstă mijlocie sunt creştini maturi, înţelepţi, îşi ucenicesc tinerii cu îngăduinţă şi răbdare, fiind oricând gata să îi ajute în viaţa lor de credinţă. În a doua variantă, bătrânii şi cei de vârstă mijlocie şi-au scurt-circuitat creşterea spirituală şi au rămas prunci în Cristos, având mereu aşteptarea ca tinerii să le fie „supuşi”, adică să fie la dispoziţia lor tot timpul, împlinindu-le nevoile. Cu toate acestea, tinerii rămân în biserică şi ori tac mâlc, se fac nevăzuţi în ultimele rânduri, în cor sau în curtea bisericii, ori formează o mişcare unită care se luptă cu stăpânirea. În a treia variantă, asemănătoare cu a doua în ce priveşte maturitatea celor vârstnici, tinerii se satură şi părăsesc biserica, plantând noi biserici, în cadrul cultelor recunoscute de stat sau în afara lor. În a patra variantă, cea mai gravă, tinerii pleacă definitiv din biserică, încercând să caute dragostea şi acceptarea în alte locuri, cum ar fi barurile (unde, spunea un pastor american, se găseşte de multe ori mai multă dragoste decât într-o biserica). Voi încerca să analizez fiecare variantă în parte, în speranţa că se va face o dâră de lumină asupra acestor probleme.
1. Paradigma biblică
Încercaţi să vă imaginaţi următoarea scenă: un tânăr de 18 ani bate la uşă la un bătrân de 60 de ani din biserică. Acesta îi deschide şi îl invită să ia loc în sufragerie, după care aduce ceaiul pregătit mai dinainte. Tânărul începe să se destăinuie bătrânului, mărturisind deschis ispitele şi eşecurile prin care a trecut de la ultima lor întâlnire cu o săptămână în urmă. Tânărul are toată încrederea că tot ce se spune rămâne între cei patru pereţi. Bătrânul îl ascultă cu răbdare, încearcă să-l liniştească şi să-i arate că se putea şi mai rău, îi spune că l-a păzit Dumnezeu de lucruri mai grave şi că la El există o soluţie pentru orice problemă. Apoi îi spune că şi el a trecut pe acolo şi, chiar dacă nu îşi aminteşte exact, ştie că nu a fost prea plăcut să eşueze în anumite privinţe, însă Dumnezeu l-a scos din impas. Acest bătrân, în fiecare lucru pe care îl spune, îi dă slavă lui Dumnezeu dându-i mereu credit pentru succesele sale din tinereţe şi face totul pentru a îndrepta privirea tânărului către crucea lui Cristos. Vi se pare o scenă de science-fiction? Probabil că pentru multe biserici această scenă este de neconceput, de vreme ce se aşteaptă de la tineri să-i viziteze pe bătrâni din cu totul alte motive: ca să-i slujească (slugărească), să-i asculte cum se plâng de viaţă, de dureri musculare şi aşa mai departe. Am convingerea că scena de mai sus reprezintă modelul biblic al uceniciei şi al autorităţii pe baza slujirii. Dacă mica mea fantezie nu v-a provocat zâmbete în colţul gurii, sper măcar să vă fi umplut de inspiraţie. Dacă am avea astfel de bătrâni, i-am strânge în braţe tot timpul. Cineva spunea: cine n-are bunici, să-i cumpere…
Într-un astfel de climat, în care bătrânii sunt bunici spirituali pentru tineri, armonia este ideală pentru a genera creştere spirituală, iar termenii de tânăr şi bătrân nu mai au conotaţii peiorative, ci câştigă în nobleţe. În cadrul acestui model, membrii maturi reuşesc să-şi ţină în frâu egoismul, încercând pe cât posibil să cedeze în faţa preferinţelor celor mai tineri şi mai imaturi, astfel încât să-i aducă la Cristos, cu orice chip, pe cât mai mulţi. Astfel, oamenii nu mai slujesc tradiţia, ci îi slujesc pe oameni. Tradiţia devine în acest fel un instrument al stabilităţii, nu un agent al rigidităţii. Ştiind că bătrânii au tendinţa de a-şi căuta siguranţa în tradiţie, cred totuşi că maturitatea spirituală constă în mare măsură în capacitatea de a renunţa la o siguranţă care agonizează pe cei mai tineri şi mai imaturi şi le împiedică creşterea. Astfel, textul mult invocat de unii referitor la piatra de poticnire (1 Corinteni 8:9) îşi găseşte sensul real şi aplicaţia intenţionată de apostolul Pavel: conform acestui text, cei care se poticnesc sunt cei slabi, nu cei tari, adică maturi. Dacă bătrânii se poticnesc, atunci sunt imaturi şi autoritatea lor în biserică nu are o bază biblică, fiind astfel nejustificată. Această situaţie ne conduce spre următoarea variantă.
2. Biserica - teren de luptă
Dacă ar fi să apelez la o altă scenă imaginară pentru această variantă, probabil aş apela la o adunare generală pentru cadrul de desfăşurare a ostilităţilor. Nici un alt cadru nu vădeşte mai mult maturitatea sau imaturitatea membrilor unei biserici. Pe scurt, acolo unde bătrânii şi cei de vârstă mijlocie sunt imaturi şi se află totuşi în control, bătălia este garantată mai ales acolo unde tinerii au avut acces la literatură creştină de calitate, au participat la tabere creştine de formare spirituală şi au crescut spiritual mai mult decât cei bătrâni. Avem în astfel de biserici situaţia caraghioasă în care tinerii sunt cei care au înţelegere faţă de bătrâni, care „aşa sunt ei, n-au avut ce-avem noi“. Astfel, paradigma biblică este complet răsturnată. În loc ca bătrânii să-i accepte şi să-i îngăduie pe tineri, tinerii sunt cei care trec cu vederea accesele de egoism ale bătrânilor care nu au crescut spiritual mai deloc. Referitor la motivele acestei imaturităţi sunt foarte multe de spus, neavând aici spaţiul de a le analiza şi nici dorinţa de a arunca vina în dreapta şi în stânga. Din acest punct de vedere, fiecare trebuie să se uite în dreptul său.
Probabil cel mai grav într-o astfel de situaţie este atunci când toţi membrii sunt imaturi. Însă, atunci când tinerii reprezintă un grup compact, unit şi, cu riscul de a fi pretenţios, şi ucenicit, atunci şansele de a ieşi din impas sunt mai mari. Deşi teoretic sau, mai exact, prin harul Domnului ar fi posibil ca o astfel de biserică să îşi revină la normal, tinerii implicându-se în lucrarea bisericii şi ajutând-o să crească, doresc să afirm că acest lucru este în primul rând incorect faţă de tineri, ca să nu spun periculos. Cei mai mulţi tineri se satură de tensiune şi pleacă în una din cele două direcţii posibile.
3. Biserica fără bătrâni
Una din variante este ca aceşti tineri să plece şi să planteze o nouă biserică. Eu nu îndemn pe nimeni să facă aşa ceva, decât în anumite condiţii şi anume prin îndrumarea Duhului Sfânt şi pe baza unei viziuni pentru noua biserică. Biserici de nemulţumiţi avem destule. Este posibil ca Duhul Sfânt să cheme pe unii tineri să rămână în biserica lor chiar şi în mijlocul luptelor, având în plan să restaureze acea biserică. Aici analizez doar ce se poate întâmpla când tinerii aleg să plece şi să planteze o nouă biserică. Problemele sunt multiple şi este mult de discutat. În primul rând, marele pericol, după cum am spus mai sus, este ca noua biserică să fie clădită mai degrabă pe nemulţumiri decât pe scopurile lui Dumnezeu. Un mod de evita această capcană este ca grupul respectiv să studieze cu atenţie Scriptura şi să cadă de acord asupra viziunii lui Dumnezeu pentru biserică înainte de a se hotărî să semneze adeziunile.
Deşi subtitlul poate suna apetisant, vă asigur că nu asta am intenţionat. Din contră, o biserică fără bătrâni, în sens biblic şi nu numai, este o biserică instabilă. Acolo unde nu există o anumită succesiune în ucenicie, vor exista întotdeauna probleme, mai ales în situaţiile conflictuale. De multe ori tinerii se uită cu dezgust la cei mai vârstnici care se ceartă ca la uşa cortului, însă de multe ori şi ei cad în aceeaşi capcană. De ce? Probabil pentru că nu există un for mai înalt de autoritate la care să se facă apel în aceste cazuri. Nu mă refer aici la autoritatea instituţională, după cum vor crede unii (adică Uniunea din care face parte biserica), ci la autoritatea reală, biblică. Prea mulţi au impresia că dacă fac parte dintr-un cult sau altul, atunci problema autorităţii este rezolvată. Nici pomeneală de aşa ceva. Autoritatea reală se bazează pe relaţii autentice, nu pe hârtii şi ierarhii impuse. Şi bisericile înscrise în culte recunoscute, şi bisericile „independente” pot avea această problemă a lipsei de autoritate. Aici este nevoie de acei bunici de care vorbeam mai sus. Întrebarea este: unde-i găsim? Scriptura spune: „Căutaţi şi veţi găsi”. Cine vrea să găsească, găseşte. Cine nu găseşte, să se roage mai fierbinte. Un lucru este sigur: o biserică fără „bătrâni” (a se citi oameni maturi spiritual) este ca un vapor fără cârmă.
4. Abandonul total
În mod sigur, cel mai trist este atunci când tinerii renunţă de tot la biserică şi la tot ce seamănă a biserică. Desigur, în acest caz se poate pune întrebarea dacă cei care aleg această cale au avut o convertire reală sau dacă L-au cunoscut într-adevăr pe Cristos. Cu toate acestea, este posibil ca o dezamăgire majoră să-i împingă pe tineri în afara bisericii, chiar şi numai pentru o anumită perioadă. În mod sigur, chiar şi cei foarte dezamăgiţi nu pot sta prea mult departe de biserică, cu condiţia ca aceştia să-L fi cunoscut într-adevăr pe Cristos. Când vor dori să revină în biserică, în mod sigur nu vor reveni în aceeaşi biserică din care au plecat, ci vor căuta una nouă. Teama de o nouă dezamăgire va fi cu atât mai mare cu cât sensibilitatea este crescută. Aici liderii bisericii trebuie să aibă mare grijă atunci când primesc astfel de oameni, pentru că răni ca acestea se vindecă greu, fiind nevoie de multă răbdare, înţelegere şi înţelepciune.
Probabil fiecare cititor va citi acest articol din perspective diferite (dacă nu au renunţat după prima pagină), în funcţie de situaţia lor actuală. Dacă faceţi parte din cea de-a treia categorie, mai am un singur lucru de spus. Ce facem ca să nu ajungem şi noi în cea de-a doua categorie după vreo douăzeci de ani? Dacă nu învăţăm din istorie, cu siguranţă o vom repeta. Chiar dacă nu am găsi bunici sau părinţi spirituali, noi avem ocazia să rupem acest cerc al violenţei (generate de imaturitate), alegând să investim din timpul şi energia noastră în oameni. Vă provoc să începeţi astfel de relaţii de ucenicie, chemând pe cei mai tineri decât voi să vină la un ceai şi biscuiţi, dezvoltând relaţii autentice de prietenie şi de ucenicie cu ei. Cred că a trecut timpul când enoriaşii îl văd pe pastor doar la biserică, îmbrăcat la patru ace, cu copiii ascunşi la grupă şi cu soţia aşezată supus între surori. Este nevoie de acei pastori sau lideri spirituali care nu se tem să-şi deschidă casele pentru a-i primi pe enoriaşi înăuntru, ca să poată vedea pe viu cum trebuie să se poarte cu soţiile lor, cum se cresc copiii şi cum să-şi păstreze autocontrolul când cineva îi calcă pe nervi. Încă un lucru: degeaba dăm vina pe pastorii noştri că nu au făcut asta, dacă noi nu o facem. Într-o mare măsură, de noi depinde schimbarea situaţiei. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Mit folgendem Code, können Sie den Beitrag ganz bequem auf ihrer Homepage verlinken
Weitere Beiträge aus dem Forum Isus Calea
Lipseste un vers...cine ma ajuta? - gepostet von michi am Donnerstag 12.04.2007
Ce fel de oameni ar trebui sa fim în 2007? - gepostet von julian_ivancsuk am Mittwoch 03.01.2007
18 iuni 2007 - gepostet von michi am Montag 18.06.2007
20.03.2007 - gepostet von vasi am Dienstag 20.03.2007
Cum sa Cum sa citesti Scriptura - gepostet von julian_ivancsuk am Dienstag 22.05.2007
Ähnliche Beiträge wie "Tinerii si biserica"
CEA MAI BOGATA FAMILIE DIN BISERICA - julian_ivancsuk (Montag 19.02.2007)